Peștera Devetashka - Drumeție de weekend în Bulgaria

Peștera Devetashka - Drumeție de weekend în Bulgaria

Peștera Devetashka este un alt obiectiv turistic cu care vecinii noștri de la sud de Dunăre se mândresc, și au toate motivele să o facă pentru că aceasta este una dintre cele mai impresionante din partea de sud-est a Europei.

Peștera Devetashka este atât de interesantă și de ieșită din comun, încât i se mai spune și "Peștera OZN". Aici s-a filmat una dintre scenele filmului Eroi de sacrificiu 2 (The Expendables 2), din anul 2011. Locul atrage atenția încă de la intrare.

Peștera se aseamănă cu o grotă imensă cu o suprafață de aproximativ 2400 de metri pătrați, cu înălțimi între 60 și 100 de metri, fără a lua în calcul zonele în care nu este permis accesul. Tot acest tablou parcă îți taie răsuflarea. Un tavan foarte înalt cu 7 găuri de forme și dimensiuni diferite prin care se vede cerul și cu un pârâiaș care șerpuiește de-a lungul ei pe lângă pereții stâncoși și care cu ajutorul luminii soarelui permite creșterea vegetației, ceea ce, alături de multele familii și specii de lilieci, o fac plină de viață.

Ca și în cazul Peșterii Prohodna, intrarea este de fapt un portal imens cu dimensiuni de 30x35 metri pe care îl vezi de la distanță. Peștera are 2442 de metri lungime și mai multe galerii, însă doar grota imensă de la intrare și o altă zonă, accesibilă dacă urci zidul din dreapta, cum intri în peșteră, sunt accesibile publicului.


În fundul uriașei grote drumul se bifurcă. În stânga continuă galeriile peșterii și accesul turiștilor este interzis pentru a nu perturba liniștea liliecilor pe care îi adăpostește, mulți la număr și din mai multe specii. În dreapta se găsește o zonă denumită altar, mult mai mică, întunecoasă și de formă rotundă. Aici vei găsi pe jos niște cercuri mari construite din pietre. Ele nu au nicio legătură cu istoricul sau preistoricul ci doar cu armata bulgară care prin anii 50 a folosit acest loc ca depozit, stocând cisterne de petrol, cercurile reprezentând de fapt urmele acestora.

În afara liliecilor, săpăturile arheologice au scos la iveală că peștera a fost locuită și de oameni începând cu Paleoliticul Mijlociu.

Cum ajungi la Peștera Devetashka

Peștera Devetashka se găsește la aproximativ 200 de kilometri de București și vreo 90 de kilometri de Veliko Târnovo. În loc să mergi spre Valea Prahovei, poți prea bine să te îndrepți spre Giurgiu, treci ușurel podul peste Dunăre spre Ruse-Bulgaria, apoi într-o oră și jumătate ai ajuns la destinație.

Drumul până acolo este bun, se ajunge ușor, parcarea este gratuită iar taxa de vizitare este de doar câteva leva. Nu uita de vinietă pentru țara vecină și taxa de pod la graniță.

După ce parchezi și plătești taxa de vizitare, vei ajunge la un pod peste râul Osam, iar după ce traversezi se va vedea deja impunătoarea intrare a peșterii.

Pentru o zi plină prin Bulgaria poți include în traseul tău și Peștera Prohodna (Ochii lui Dumnezeu) și Cascadele Krushuna. Peștera Devetashka se află la doar 20 de minute de mers cu mașina de cascadele Krushuna.


LOCALIZARE pe Google Maps:


FOTOGRAFII: 

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Peștera Devetashka

Folosește comentariile

Împărtășește și altora experiența ta, fă precizări referitoare la precizia datelor prezentate sau cu privire la elemente informative ce consideri că lipsesc din articol.

Niciun comentariu:
Write comentarii