Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele

Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele

Pe Meleaguri în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beușnița din Caraș-Severin.
Traseu ușor pentru o zi: Cheile Nerei - La Tunele

Situat în sud-vestul țării, Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița este renumit prin frumusețea sălbatică și obiectivele turistice pe care le adăpostește.

La Tunele
La Tunele este partea cea mai spectaculoasă a Cheilor Nerei, un traseu pe parcursul căruia se traversează un număr de 7 tunele, unele mai scurte, ca o boltă, iar altele mai lungi, care ajung chiar și la 40 de metri (cum este cazul celui de-al doilea).

Se spune că tunelele au fost săpate în stâncă în perioada ocupației otomane cu scopul de a facilita trecerea prin zonă a localnicilor și a soldaților. Pentru tunelele lungi și întunecoase se recomandă să aveți la voi frontale sau lanternă, ori să folosiți blițul de la telefonul mobil pentru a nu vă împiedica de bolovani. Tunelurile sunt situate la o înălțime medie de 15 metri deasupra Văii Nerei, de-a lungul peretelui de stâncă.

Traseul este marcat cu bandă roșie și durează aproximativ 2 ore dus-întors (pe indicatoare se menționează 45 min într-un sens).

Noi am început traseul din localitatea Sasca Română, de la Pensiunea Patru Anotimpuri, unde am și parcat mașina: https://goo.gl/maps/2pdxgzmCTjqMTecP9

Traseul poate fi parcurs și în celălalt sens, de la Podul Bei, loc din care pornesc mai multe trasee prin Cheile Nerei. Alegerea este a voastră! Noi am ales varianta asta pentru a ne mai plimba cu mașina prin zona aceasta frumoasă a țării.

Traseul începe cu traversarea unui pod de lemn suspendat pe șufe peste Nera și urcă în amonte pe malul stâng al râului până ajunge la Podul Bei. Inițial traversează o poiană, apoi continuă pe o potecă domoală și după aproximativ 30 de minute se ajunge la o bifurcație de poteci, unde se face dreapta. Aici există și un indicator "La tunele. Podul Bei".  Apoi se ajunge la un fel de terasă suspendată, săpată în stâncă și prevăzută cu lanțuri, și în final se traversează cele 7 tunele. Când ajungeți la Podul Bei va trebui să plătiți taxa de acces în parcul național. De aici întoarcerea se face pe același drum.

Nu este necesar echipament special.

YouTube:

Vezi mai jos un clip video cu imagini filmate în zonele cele mai frumoase ale traseului:


TRASEU

Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele
MARCAJE DE URMAT:
  • bandă roșie: pe tot parcursul traseului
În realitate nu prea ai nevoie de marcaje și oricum nu sunt foarte dese. Traseul urmează poteca pe toată lungimea sa și nu te poți rătăci.
Durată: aproximativ 2 ore dus-întors
Dificultate: traseul este ușor
Accesibilitate: tot timpul anului


Click AICI pentru alte trasee în Caraș-Severin.

LOCALIZARE pe Google Maps:



FOTOGRAFII:

Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele

Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele

Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele

Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele

Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele

Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele

Drumeție ușoară în Caraș-Severin: Cheile Nerei - La Tunele

Niciun comentariu:
Write comentarii